- Deci: la cât ieșim?
- Păi vorbii cu Floakă – pe la un zece, așa.
- Aha, e bine. Păi atunci merg sus, să dorm.
- Nu! Mai stai. Na’, o bere!
- Bă, ce-ai? N-auzi că mă duc. Băi, termină!… Oooo: Budweiser! Bine, mai stau. De unde-o ai?
- Din congelator.
- Bine că ești tu deștept… Noroc!
- Stai să-ți pun un film porno, să ai ce face sus dup-aia.
- Bă, lasă-mă, că-s indispus. N-am chef de de-astea.
- Taci, mă, că nu știi… Uite, e cu masaj: le masează ăla până le ies fulgii.
- Tu n-auzi, bă, că nu mă uit?
- Uite, e HD! Numa’ filme HD am: se vede tot. Zici că ești la ginecologie.
- Plec.
- Ba nu pleci: stai acilea, uită-te până la capăt. S-o vezi și pe englezoaică…. Stai, că sună telefonu’, să vorbesc cu ăștia, să le zic și lor. Vezi că ies pe balcon: tu uită-te până la capăt…Alo?…
- …
- Ce faceți bă? Uite,-s cu Ion: îi pusei un film porno, să mai învețe și el ceva… hașde, nu glumă!…Da, e foarte fericit!
- Băăă, plec! Mă suni cu zece minute înainte, să vin să te iau.
- ..aha…păi da, ieșim și noi, pe la zece… auzi, tu când ai făcut sex ultima oara?
***
- …
- Intră! E deschis!
- Noroc…. unde ești, bă?
- În baie… vomitai!
- Păi?
- Păi vomitai tot. Noroc!
- Haoleo! Ce pățiși, frate? Ce-i cu ochii ăia…?
- Eh… le-amestecai…
- Ce? Băuturile?
- Nu, vere… Vizinu’ și Olynthu’.
- ?
- Păi îmi dădui cu Vizin în nas și cu Olynth în ochi.
- … cu picături de nas în ochi…?
- Exact…
- Și-acu’, auzi mai bine cu ochii?
- Da… și văd mai bine cu nasul…. Sunt frumos?
- Ești frumos rău… unde ieși așa?
- Las’ că-mi mai dau o dată cu Vizin…
- Bine, hai!
- Hai.
***
- Aoleo, vere… Tu vezi ce-i aici?
- Bă, io-mi bag picioarele…
- Ce-ai?
- Sunt prea multe, frate!!! De unde-apărură toate blondele-astea?
- S-a spart conducta… Iar rupem în seara asta?
- Tot! Cine ia de băut?
- Iau io primu’ rând. Ia uite-o p-aia, neneee… Nu vă mai uitați așa, că se prinde. Ce beți?
- Nu știu… orice…
- Orice n-au… las-o p-aia-n pace și zi-mi ce vrei?
- Tu ce-ți iei?
- Un vin roșu.
- Bine, ia-mi o bere.
- Și tu?
- Păi io… aoleo, iar e aia bună la bar.
- Doamne, ce-i acolo!
- Zi-mi, bă, ce bei?
- Păi … un … o… ba nu: ia-mi o bere!
- De care?
- Păi ce scrie pe tricoul ăleia? Heineken!
- Heineken, bine.
- Terve… Two Heineken and one glass of wine, please… red wine.
***
- Băi, trebuie să le zâmbești: asta-i toată chestia. Dacă stai încruntat, nu faci nimic!
- Păi, rânjește-i!
- Na, că-i rânjii…
- O speriași.
- N-o speriai, că-mi zâmbi și ea.
- Da’ de ce plecă?
- Plecă, deh.. avea treabă!
***
- … da, băi, Ioane, la linii treaba e altfel: sunt două condiții de cuplare; dacă linia e moarta, se verifică punerea la pământ, dacă nu, se sincronizează.
- Bă! Voi vedeți ce-i acilea, și discutați de linii?
- … și mai e o treabă: când dă afară, întrerupătorul începe să recupleze rapid… de nu știu câte ori… țac-țac… citii io, na!
- Îmi bag picioarele… nu se uită niciuna la mine.
- Reanclanșare automata rapidă…
- Da, dar de mai multe ori… nu-i ca la stații…
- Băăă: aplic metoda aia, tare.
- Care?
- Devin sexy…
- ?…
- … fac pe inabordabilu’. Sexy și inabordabil…
- Da, puiule, ia fă tu pe inabordabilu’… e altfel treaba la linii, la distribuție, nu-i ca noi în centrală…
***
- Fii atent: asta nu-i aia de săptămâna trecută?
- Care?
- În spatele tău.
- Nu, măi: care săptămâna trecută?
- La Hessburger, de-a venit să-ți muște din hamburger, și-apoi a vomitat.
- Ea, e, băi! Dar s-a vopsit!
- Taci, c-a venit lângă tine.
- Băi, se freacă de curul meu!
- Pune-i mâna pe buci!
- Mi-e frică!
***
- Da, bă, întrerupătorul ăla trebuie să recupleze de nu știu ori, să nu lase linia fără tensiune…
- …păi îți dai seama ce înseamnă o linie de 400? Dai afară orașe întregi!
- Băi, de ce-ați venit aici? Să discutați de întrerupători? Gata, iau io de băut. La toată lumea! Ce beți?
- Tot un vin.
- Mie ia-mi o bere.
- Și mie tot bere.
- Ia-mi un baccardi.
- Terve… five mojitos, please.
- Ce luă, mă, ăsta?
- Mojito!
- Da, la toți!
- Păi de ce ne mai întrebă?
- Cred că uită până la bar, și fu prea complicat să-ntrebe din nou.
***
- Băi, e clar: așa nu agățăm. Metoda e simplă; io nu știu ce e-n capul femeilor astea.
- Sunt proaste.
- Iar noi, și mai proști.
- Da, băi, sunt proaste: nu te lasă să le-agăți dacă ești singur. Eram odată cu gagică-mea, ne plimbam prin oraș; frateee…! toate muierile se uitau după mine. Una mi-a și făcut cu ochiul. Se lua după noi prin toate magazinele – înnebunisem! Am dus-o repede pe gagică-mea acasă, și-am ieșit seara singur în oraș…
- Ă? Ia zi: nu se mai uita niciuna la tine!
- Neam! Pământ, vere… parcă eram păduchios. M-am pilit și m-am carat acasă.
- Ăsta-i secretul, frate: tre’ să ieși cu una. Chiar nașpa, cea mai urâtă, nu contează: doar atunci se uită femeile. Devin interesate: ia uite-l p-ăsta, are gagică…. Știi cum agăți dacă ai o muiere lângă tine?
***
- Tu ce le zici, mă, când intri-n vorbă? De unde ești?
- Bă, le-am zis la-nceput că-s Italian. Acum, să-mi bag picioarele, le zic direct: sunt român, fă, sunt român!
- Și cu ce viteză fug?
- Mare. Dă-le-n mă-sa: astea toate cred că suntem țigani. Mamă, dacă prind una, o-nvăț geografie!
- Înainte sau după?
- În timpul.
***
- De unde să aibe, măi, wiskey-ul ăsta 12 ani? Vrei să-mi spui tu mie că-l țin într-un butoi și după doișpe ani îl scot și ni-l vând nouă, în toată lumea??
- Băi, nu știi: se folosesc de teoria relativității. Știi: dacă te urci într-o rachetă care merge repede, te plimbi o țâră prin spațiu, când te intorci acasă au trecut deja doișpe ani!
- Deci lași butoiul acasă și tu te urci în rachetă.
- Da, și când te întorci, wiskey-ul e deja învechit!
- Aha…
- Bă, să vă zic io: ăsta are dreptate cu relativitatea lui. Pusei azi de cartofi prăjiți, și brusc simții cum mă ia căcarea. Fugii la budă, și-mi zisei că mai mult de 15 secunde n-are cum să-mi ia să mă screm… Băi, vere, închisei ochii, și – deși in capul meu trecuseră numai câteva secunde – pe ceas era mai mult de un minut. Și, ca să vezi că așa e, auzii și din bucătărie cum fierbea uleiul! Mă minunai, vere: chiar funcționează!
***
- Puilor, eu nu mai beau nimic. Plec.
- Pleacă, puiule. Noi mai stăm, că avem niște treburi de rezolvat.
- Bine; ieșim mâine, la o cafea, da?
- Da, ne sunăm.
- Vă pup în cur. Pa.
- Și noi pe tine. Pa.
***
- Two double expresso and a salmon pie, please.
- Vezi că pute rău aia.
- Nu contează, are somon.
- Macrou, niște macrou aș mânca.
- E bun macroul… Băi, voi știți că e același lucru cu scrumbia?
- Spanac: macroul e pește oceanic, scrumbia e de baltă, de Dunăre..
- Am dat eu pe Google translate, la scrumbie, și mi-a dat macrou.
- Sunt proști; ăia de la google n-au mâncat niciodată scrumbie.
- Numai peștele oceanic are omega trei.
- Ăă?
- Da… ăsta de baltă n-are; e prost. Eu mănânc somon de nu mă văd. Bag în mine omega trei ca nărodu’.
- Da’ ce face, frate, omegatrei? Că tot văd peste tot…
- Cum, băi: regenerează ficatul, sângele, astea.
- Aaa… și de-aia mănânci tu așa mult…
- Nu: de-aia beau eu așa mult; am un ficat așa de regenerat, că mi-e frică să nu dau în parte-ailaltă.
- Cu alte cuvinte, compensezi omegatrei cu vinul. Nu invers.
- Nu, nu invers. Dacă-i dai ficatului omegatrei, trebuie să-i dai automat și cu alcool, ca să aibă ce face. Și cum eu mănânc mult somon…
- Gata, am priceput. Merg acasă, am de făcut curat, alea. Ieșim după-masă, la o friptură?
- Duminica se face curat și se gătește.
- Ei, io fac azi, că-s Adventist.
- Bine, ne-auzim. Să iei cu Omegatrei.







